Skip to content

Povestea:

Heinrich Drusselmeyer, genialul și excentricul tău bunic, și-a petrecut decenii întregi inventând mașinării care sfidează limitele posibilului și ale imaginației. Cea mai nouă realizare a sa - mașinăria care îndeplinește orice dorință - tocmai a fost finalizată și este gata să fie prezentată lumii chiar mâine, la Târgul Anual de Crăciun.
Însă cu doar o zi înainte de mult așteptatul eveniment, bunicul tău descoperă cu stupoare că dispozitivul a dispărut fără urmă. Convins că prețioasa invenție a fost furată de către unul dintre competitorii săi, Drusselmeyer se hotărăște să denunțe furtul și te anunță că este deja în drum spre poliție.
Vestea îți pică ca un trăznet și nu reușesti să îți explici cum s-a putut întâmpla așa ceva. În atelierul bunicului tău este imposibil ca cineva să pătrundă nedetectat, iar concurenții săi nici măcar nu ar trebui să fi aflat despre invenție încă. Și pe deasupra, memoria bunicului tău nu mai este cum era odată...
Există oare posibilitatea ca Drusselmeyer să fi rătăcit pur și simplu prețioasa mașinărie? O fi fost aceasta cu adevărat reală? Și dacă da, ar putea fi vorba de opera unui hoț incredibil de abil?
Pătrunde în atelierul plin de invenții, mașinării și instrumente nemaiîntâlnite, descifrează notițele genialului inventator și recrează filmul evenimentelor petrecute pe parcursul zilei. Vei reuși să descoperi adevărul înainte de Crăciun? Sau vei avea parte de cea mai neașteptată revelație de sărbători?

Trebuie să știi că:

  • Copiii sub 14 ani trebuie însoțiți de minim un adult pe toată durata jocului.
  • Experiența poate fi jucată indiferent dacă ați jucat sau nu Steampunk Chronicles

Detalii joc:

Preț: 50 LEI / pers

+

100 LEI

jocul

ro_RORomână